luni, noiembrie 07, 2011

"Dumnezeii României"

Când mafiotul inculpat cu care se sfăuia ieri Mircea Geoană în plen spunea că judecătorii de la Curtea Supremă sunt "Dumnezeii României", mulți au realizat câtă dreptatea avea. Așa cum e Voicu, cu creierul lui de cămătar, a reușit să scoată o sintagmă memorabilă.
Dar dacă cei de la Supremă sunt Dumnezeii, cei de la CSM cine sunt: oare apostolii?
Mărturisesc faptul că, de ceva vreme, sunt la fel de interesată de ce se întâmplă în Justiție așa cum sunt, de atâția ani, interesată de Politic.
Cangrena e la fel de mare. Și la fel de periculoasă. Numai că nu se vede.

Ca să porți o discuție cum un judecător al CSM sau chiar și al Curții Supreme, mai întâi recomand un extraveral sau distonocalm. Pentru liniștea dumneavoastră.
Ei sunt stat în stat. Punct. O castă. Unșii lui Dumnezeu trimiși pe pământ iar dacă spui ceva, îți dau în cap cu independența Justiției. Pe scurt, orice ai spune le afectezi independența.
Ei nu pot să judece, că se judecă prea mult la televizor. Ei nu știu că au colegi corupți sau, mă rog, unii suspectați de corupție, pentru că atunci când trebuie să se uite... nu se uită.

Mai e Barbălată la dvs. purtător de cuvânt?
Bineînțeles.
Cum bineînțeles?
Doamna Barbălată este.
Și ce aveți de gând să faceți?
Păi ce, a făcut ceva?
Noooo..Doar e suspectată de asta, asta și asta...
Sunteți sigură?
Caut pe netul telefonului să văd dacă nu am înnebunit eu sau...interlocutorul.
Uitați..aici.
Fantastic! îmi zice. O să sesizez președinta!

Fantastic și șocant aș zice. La cât teatru ieftin se joacă la Curtea Supremă. Acolo este un melanj între corupție, prostie, șmecherie, slăbiciuni și moșteniri. Între cei mai tineri și cei mai bătrâni. Între cei care nu renunță și cei care se lasă înghițiți de sistem. CSM-ul e cea mai bună dovadă.
Horațius Dumbravă n-a reușit să facă nimic- asta ca să fiu elegantă. La fel și ceilalți doi.

Păi și cum, venți dvs. aici să ne schimbați regulile după care lucrăm noi de 200 de ani?, spunea un judecător.
Ei bine, da.

Judecătorul cu pricina a fost pe vremea lui Ceaușescu, procuror la Procuratura Generală, Direcția I urmărire penală și supravegherea urmăririi penale.
Acum, în 2011, e la fel. Nici n-ai zice că au trecut 22 de ani peste țara asta.
Pleci năuc la auzul veștii că așa se prezintă unul dintre cei mai deschiși dintre inamovibili.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Presimt o serie foarte misto de reportaje. Naratiunea de la inceput cu siguranta promite multe.

Asteptam si episoadele urmatoare.


Andrei