vineri, iulie 12, 2013

Ponta, în doar două luni: 5 intervenții în Justiție, dese simptome de mitomanie

- Victor Ponta, 20 Mai 2013, în timp ce judecătorii Curții Supreme decideau sentința pentru Gigi Becali, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN : "O fi fost evaziune fiscală sau nu, nu știu. Bănuiesc că nu e ceva care s-a întâmplat acum, e ceva destul de vechi. În rest, n-am voie să vorbesc de dosare. Recunosc că am o simpatie pentru domnul Becali, pentru că l-am văzut fugărit de dumneavoastră toată ziua și, repet, îmi manifest o simpatie personală".

Judecătorii Curții Supreme l-au condamnat pe Becali la trei ani de închisoare cu executare.

- Victor Ponta, 4 Iulie 2013, în debutul ședinței de Guvern: "Transmiteți-i directorului general al CFR Marfă că-i trimit eu DNA-ul pe cap dacă mai vinde lucruri în societate. Păi, noi ce facem? Vindem la privat ceva și, până semnăm contractul, mai vindem vagoane? Nu știu dacă-i adevărat sau nu, vă rog să verificați, să mă informați, că-i trimit eu DNA-ul dacă i s-a urât cu binele".

Potrivit Constituției, nici Victor Ponta și nici Executivul nu pot trimite DNA pe capul nimănui. Magistrații- judecătorii și procurorii- sunt o putere separată și independentă a statului.

- Victor Ponta, 5 iulie 2013, în timpul unei anchete penale independente în plină desfășurare la Liceul Bolintineanu: " Nu trebuie luat niciun elev cu forța- să facă bine să îi citeze. Ce-i asta? Luăm copiii cu autobuze? (...) Deci dacă nu există mandat de aducere, să facă bine să facă citație procurorul care are dosarul. (...) O să vorbesc cu ministrul Justiției să discute cu procurorul general pe cale ierarhică, dacă nu trăim în vremurile lui Daniel Morar sau ale comuniștilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai puțin copii"

- Victor Ponta, 7 iulie 2013, Antena 3, în timpul unei anchete penale independente în plină desfășurare la Liceul Bolintineanu: "Intervenția de vineri mi-o susțin și astăzi. Și aș fi avut-o în orice altă situație.(...) Ce am văzut vineri, cu autobuze care luau elevi, semăna exact cu acel abuz îngrozitor, comunist, fascist, nu știu, de pe vremea lui Morar sau vremea comunismului, lua oameni din case să jure că au votat sau nu au votat la referendum. (...) Nu accept asemenea abuzuri (...) Am cerut procurorului general anumite informări (...) Acțiunea Morar- Macovei, de tip comuniști, a încetat (...) A fost un abuz, a fost un abuz foarte grav (...) Nu o să rămână lucrurile așa. (...) Trebuiau să fie citați copiii (...) Cunosc foarte bine procedura. Numai în măsura în care acea persoană nu vrea să prezinte la audieri, atunci poți să folosești mandatul de aducere (...) A fost o acțiune prost gândită, prost coordonată, procurori-polițiști, în spiritul Macovei-Morar, să terorizeze (...)O să sesizam CSM. Eu mi-am făcut datoria față de oamenii din această țară (...) Și o voi face din nou dacă va fi cazul (...) Vreau să înțeleagă procurorii, polițiștii că vremurile lui Morar, când făceau abuz, trebuie să înceteze (...) Acțiunea de la Bolintineanu a fost ca aceea cu Bibliile, a lui Morar (...) Nu am intervenit în dosar"

În urma intervențiilor directe, repetate și flagrante ale premierului în dosarul Bolintineanu, tactica anchetei s-a schimbat, audierile s-au amânat, mulți tineri atunci când au fost audiați n-au mai declarat nimic. După critici vehemente și doar pentru că Monica Macovei a inițiat sesizarea, CSM a trimis plângerea Inspecției Judiciare care îl anchetează pe Victor Ponta pentru intervenție nepermisă în actul de Justiție.

Potrivit Codului de Procedură Penală, se pot emite mandate de aducere fără să se trimită citații.

În plus, toate intervențiile lui Victor Ponta referitoare la dosarul referendumului, în care este urmărit penal Liviu Dragnea, pot fi considerate ca intervenții în actul de Justiție. Tot în dosarele referendumului, alte decizii ale instanțelor nu sunt definitive.

Victor Ponta, 12 Iulie 2013, în timp ce judecătorii Curții Supreme decideau sentința pentru ministrul Relu Fenechiu : "O să vorbes cu dânsul, sper să fie achitat. Dar ce pot eu să fac? Aștept"

Curtea Supremă de Justiție l-a condamnat pe Relu Fenechiu, în prima instanță, la 5 ani de închisoare cu executare.

Victor Ponta anunță imediat că Fenechiu va demisiona de la șefia ministerului Transporturilor și el va lua interimatul până la numirea altui ministru din partea PNL. Mai trec trei ore, timp în care Relu Fenechiu declară pentru Gândul că nu a demisionat, o să aibă o discuție cu premierul Ponta mâine și că ce i se întâmplă e demn de Burkina Faso.
Prins de ziariști la ambasada Franței, Victor Ponta spune că a avut două convorbiri telefonice cu Relu Fenechiu în care acesta l-ar fi anunțat că demisionează. Cu toate acestea, Victor Ponta, în decurs de doar câteva secunde se contrazice singur în declarații: "Am vorbit și cu președintele Băsescu, voi transmite documentele. (...) Ba da, le-am transmis înainte să vin aici. (...) Nu aveți încredere în noi doi? (...) Cu cât îl hărțuiți mai tare, cu atât o să fie mai dificil".
Între timp, președintele Băsescu semnase deja decretele de revocare a lui Fenechiu din funcție și de numire a lui Ponta interimar la Transporturi.

Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române,
MITOMANIA se definește ca o boală psihică caracterizată prin tendința de a denatura adevărul, stare patologică constând în tendința de minți, manie caracterizată prin tendința maladivă de a nu spune adevărul, de a inventa fapte, tendința patologică de a fabula.

Potrivit Constituției, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței Justiției și ar fi trebuit până acum să sancționeze toate intervențiile în actul independent de Justiție făcute de Victor Viorel Ponta, în calitate de premier al României, reprezentat suprem al puterii Executive.


2 comentarii:

Anton spunea...

Frunza verde, palmier//
Ponta-i mare premier//
Si iar verde frunza linte//
Victoras, mereu ne minte//
Totusi, nu intra cu tancul//
In justitie. Doar bocancul//
Si-l imbirliga cu forta//
El, crezandu-se o tortza//
A socialismului lui nea nelu//
Patentat prin mineriade. Chelu'
Daca ar avea tichie//
S-ar premia, precum se stie//
Noi, cu usele in frunte//
Vom avea mizerii crunte//

P.S. Si, precum scrie Sorina//
Dar vedem si noi prea bine//
Ponta poarta toata vina//
Oare, ce-i curge prin vine?//

Ovidiu spunea...

Atat poate omul! :D