duminică, decembrie 15, 2013

Când Victor Ponta a ales să șantajeze și să amenințe Occidentul în numele unui comando politic infracțional

Ca să înțelegem cât de grav și extrem de periculos este ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în România, trebuie să vedem, în detaliu, tot traseul loviturii, profilul adevăraților actori, motivele reale care au stat la baza celei mai puternice lovituri pe care, în ultimul an, au primit-o toate instituțiile statului de drept și Justiția în tot ansamblul ei. Practic, trebuie să aducem la lumină toată fața nevăzută, invizibilă până astăzi, a unui veritabil comando politic infracțional care a dorit să scoată, cu toată forța și arsenalul din dotare, un întreg stat și popor membru UE și al NATO, partener strategic al SUA, de pe orbita Occidentului.

CUM AU FĂCUTAu luat două inițiative legislative din 2011 și 2012, trecute de filtrul Senatului ( una adoptată, alta respinsă) care aveau în titlu "completări", "modificări", "abrogări" la Codul Penal și care vizau altceva, le-au modificat integral conținutul (una devenind o cu totul altă lege, la a doua reducând pedepsele la jumătate) pentru ca marți neapărat, fără niciun fel de dezbatere, să fie adoptate, la votul final programat, în Camera Deputaților, cameră decizională.
De la bun început trebuie spus că era obligatoriu ca legile care au modificat din temelii Codul Penal punând Justiția pe butuci și lăsând instituțiile statului de drept fără pârghii legiferând, practic, corupția, să fi trecut de Senat. Nici nu conta în ce formă sau sub ce conținut au trecut, dacă au fost adoptate sau respinse, trebuia să fi ieșit doar din parcursul legislativ al Senatului, să fi intrat în cel al Camerei Deputaților pentru ca, ulterior, totul să se petreacă extrem de rapid.

Traseul legislativ al legilor respective arată cât se poate de clar că ambele acte normative zăceau și în Camera Deputaților, în cu totul altă formă, din 21 Decembrie 2011 și 12 Februarie 2013, acestea fiind ultimele date când fuseseră luate în dezbatere în diferite comisii, iar brusc, în noaptea de luni- 9 Decembrie 2013-  spre marți- 10 Decembrie- în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, totul se schimbă ca formă și, mai ales, ca și conținut,ceea ce, în mod evident, probează o premeditare.

DE UNDE AU VENIT, CINE A GÂNDIT MODIFICĂRILE: Aici, toate drumurile par să ducă înspre așa numita "zonă neagră" din PSD, în jurul căreia gravitează atât Viorel Hrebenciuc cât și Adrian Năstase, primul anchetat de-a lungul timpului în mai multe dosare iar al doilea- eliberat condiționat, în așteptarea unei alte sentințe peste doar 5 zile.
Persoane din acest cerc de influență care, de-a lungul timpului și-au oferit serviciile ambilor politicieni, magistrați experimentați și controversați, la comanda acestui grup, au redactat inițial documentele - modificările Codului Penal care au ajuns în noaptea de luni spre marți pe masa Comisiei Juridice. Fiind scăpată toată lumea de acuzațiile de corupție, de la primari, la întreg Parlamentul și miniștri, întreg USL la nivel de lideri a achiesat dinainte, de mai bine de o lună, la această lovitură și a preluat propunerile.

MOMENTUL 1: Așa se face că deputații PSD, PNL, PC, UNPR și UDMR- cei prezenți  noaptea în ședință, au adoptat modificările sub bagheta președintelui comisiei, Bogdan Ciucă, cercetat penal de DNA, om de încredere al lui Dan Voiculescu, condamnat, în primă instanță, la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA și trimis în judecată pentru complicitate la șantaj în dosarul Sorin Alexandrescu.
Foarte probabil, ca să nu iasă în evidență implicarea și aportul adus de PC în toată această operațiune, cât responsabilitatea față de ulterioarele controverse legate de prezența, cvorumul și participarea reală în comisie- care ar putea fi anchetate- tocmai din acest motive, rapoartele de adoptare și modificare ale celor două legi care măcelăreau Codul Penal n-au mai fost semnate de președintele comisiei, Bogdan Ciucă, așa cum era firesc, ci de vicepreședintele comisiei, Ciprian Nica, deputat PSD, om al baronului de Vrancea, Marian Oprișan, vicepreședinte al PSD, care pendulează între Victor Ponta și Liviu Dragnea.

MOMENTUL 2:  Cel mai critic moment a fost când totul trebuia să iasă la iveală la nivel public. Adică marți, în "marțea neagră". Cele două legi au fost înscrise pe ordinea de zi, în regim de urgență, la ora 10.44, nu au fost dezbătute așa cum ar fi fost normal, la ora 14.46 s-a trecut direct la votul final, iar la 15.01 și 15.02 votul s-a dat, cele două legi care amputau Justiția și instituțiile statului de drept fiind adoptate de Parlament, de 240, respectiv, 266 de deputați.

În acest moment, trebuie spus că planul inițial al comando-ului politic infracțional includea un adevărat pachet-bombă de nu mai puțin de cinci legi, plănuite să treacă de Parlament în acea zi fatidică. Vorbim despre legea amnistiei și grațierii, legea lobbyului- plănuită tot de Viorel Hrebenciuc și adoptată în secret de comisia juridică tot în noaptea precedentă, legea minelor- pro RMGC- dorită neapărat de PSD și Victor Ponta și cele două legi de dărâmare a Codului Penal.
Însă, odată tăvălugul dezbaterii publice pornit și legat numai de controversata lege a grațierii, odată ce președintele Traian Băsescu a reacționat printr-o poziție oficială, o scrisoare trimisă în regim de urgență și un telefon dat direct lui Valeriu Zgonea- în care practic îi cerea să nu arunce lupta anticorupție a statului român în aer, tot USL-ul s-a speriat. Liberalii au dat înapoi primii, la decizia lui Crin Antonescu. Au anunțat că se vor retrage din sală dacă se votează legea amnistiei și grațierii și au trântit la vot legea minelor, lăsând într-un evident ofsaid PSD.
Numai că, probabil de frica ruperii USL, n-au mai putut da înapoi și la votul ambelor legi de modificare a Codului Penal, prin care toată clasa politică și nu numai s-a imunizat împotriva instituțiilor anticorupție ale statului. Le-au votat și ei, cot la cot cu PSD, PC, UDMR și minoritățile naționale, tot din decizia lui Crin Antonescu. Și aici a fost o înțelegere demult făcută între Crin Antonescu și Victor Ponta. Pentru că legile aveau caracter organic, fără voturile PNL care erau cruciale, ambele modificări ale Codului Penal n-ar fi trecut de Parlament. Un calcul simplu, arată că pentru ca legile să fie adoptate era nevoie de un necesar de minimum 204 voturi. Iar fără voturile liberalilor, s-ar fi strâns doar 193 respectiv, 167 de voturi - insuficiente pentru a da marea lovitură în Parlament.   

COMANDO-UL POLITIC INFRACȚIONAL. Pusă în dificultate toată majoritatea parlamentară ce inițial nu părea să mai funcționeze cum trebuie, o ședință extraordinară este convocată în biroul lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, unde, pe lângă liderii grupurilor parlamentare care era normal să participe, vin, ca și grup de presiune, și o serie de lideri politici informali ai USL, făptuitorii morali ai operațiunii, un adevărat comando politic infracțional în acțiune care iese la lumină într-un critic moment.

Șase oameni au fost în plus în acel birou, nimeni nu știe exact ce căutau dar, având în vedere profilul și influența lor, răspunsurile devin inutile.
Așadar, îi avem pe următorii:

1. Relu Fenechiu, lider informal al PNL,condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, în primă instanță în dosarul Transformatorul. - deputat, NU A VOTATcea mai dură lege de modificare a Codului Penal, A VOTAT ÎNSĂ legea de modificare a Codului Penal care practic dezincriminează conflictul de interese. A participat anul trecut la planul de suspendare din funcție a Președintelui Băsescu.

2. Liviu Dragnea, președinte executiv al PSD, vicepremier, șeful baronilor PSD,trimis în judecată în dosarul referendumului, cu soția, Bombonica, cercetată pentru evaziune fiscală într-un dosar ce zace de un an în cercetarea Parchetului General condus de Tiberiu Nițu- deputat, NU A VOTATniciuna din legile de modificare a Codului Penal. A coordonat anul trecut planul de suspendare din funcție a Președintelui Băsescu.

3. Viorel Hrebenciuclider de facto al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, prieten și subordonat al lui Cătălin Voicu- aflat pentru 7 ani în pușcărie, anchetat de-a lungul timpului în mai multe dosare- deputat, NU I S-A INTREGISTRAT VOTUL la cea mai dură modificare a Codului Penal, A VOTAT-O pe a doua, declarând jurnaliștilor că "a fost o scăpare" neînregistrarea votului său, pentru că "este pentru". A participat anul trecut la planul de suspendare din funcție a Președintelui Băsescu.

4. Florin Iordachecel mai fidel și conștiincios subordonat al eliberatului condiționat Adrian Năstase din ultimii 13 ani, fost vicepreședinte în alte trei legislaturi al Comisiei Juridice, autor al celebrelor amendamente la Codul Penal prin care se dărâmau toate marile dosare de corupție- deputat PSD, NU A VOTAT cea mai dură lege de modificare a Codului Penal, A VOTAT ÎNSĂ legea de modificare a Codului Penal care practic dezincriminează conflictul de interese. A participat anul trecut la planul de suspendare din funcție a Președintelui Băsescu.

5. Ioan Chelaru, avocat și bun prieten al pușcăriașului Sorin Ovidiu Vîntu, jurist, membru PSD al Comisiei Juridice și chestor al Senatului, personaj care însă cunoștea cu exactitate întreg traseul legislativ al ambelor legi de modificare a Codului Penal, inițiativele legislative adoptate cu alt conținut fiind de el semnate, din noiembrie 2011, capreședinte desemnat al Senatului ( înlocuitor) pentru a fi trimise spre dezbaterea Camera Deputaților, cameră decizională. Nu a votat legile de modificare a Codului Penal, fiind senator. A participat anul trecut la planul de suspendare din funcție a Președintelui Băsescu.

6. Sebastian Ghițăcel mai bun prieten al premierului Victor Pontacu dosar penal de la 24 de ani, trimis în judecată pentru complicitate la înșelăciune și fals în declarații, achitat pe fond, dar în judecata instanțelor de nu mai puțin de 11 ani, cu șanse ca, de la 1 Februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, să scape de întreg dosarul- deputat PSD, A VOTAT cea mai dură lege de modificare a Codului Penal, NU A VOTAT legea care dezincriminează conflictul de interese.
Însă, prezența deputatului Ghiță, cel mai de încredere om al lui Victor Ponta în biroul lui Valeriu Zgonea într-un asemenea moment critic, implică o serie de discuții.

În primul rând, este foarte posibil ca Victor Ponta să fi știut care sunt evoluțiile scandalului, în timp real, momentul ales al întregii lovituri aplicate Justiției și instituțiilor anticorupție- fiind chiar ziua de marți, singurul moment al perioadei alese când Victor Ponta nu se afla efectiv în țară. Trebuie spus aici că legile puteau fi supuse votului și marți, săptămâna viitoare, însă, cel mai probabil s-a considerat că acea zi este cea mai bună pentru a-i găsi lui Victor Ponta alibiul perfect în fața Occidentului, de aici și graba legiferării de luni noapte în comisia juridică iar, din acest punct de vedere, Sebastian Ghiță este, în primul rând, protectorul cu orice preț al oricăror acțiuni și decizii ale premierului Ponta. O întârziere a întregii lovituri nu se mai putea face. Parlamentul va intra în vacanță, va reveni doar dacă președintele Băsescu retrimite bugetul iar, dacă nu, noua sesiune legislativă se reia, în mod normal, pe 1 Februarie 2014. Adică exact când va intra în vigoare noul Cod Penal. Până atunci, în strategia USL, ar fi trebuit să fie făcute modificările.

În al doilea plan, prezența lui Sebastian Ghiță la acele discuții și, mai ales, votul dat împotriva Justiției și instituțiilor anticorupție, îl poziționează pe deputat în aceeași categorie de moguli, alături de Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vîntu. Dan Voiculescu a pus în pericol, de două ori, stabilitatea unui întreg stat participând efectiv la suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu, cu un întreg trust de presă în spate. Sorin Ovidiu Vîntu a periclitat un întreg sistem bancar, fiind judecat pentru prăbușirea FNI și păgubirea a 400.000 de români. Acum, Sebastian Ghiță, controlând în mod direct o instituție de presă și mai multe zone din mass-media, dă și el o puternică lovitură la temelia statului de drept. Prin această acțiune nu numai că a decredibilizat și deligitimat zona din presă pe care o domină, dar a arătat că, în ciuda eforturilor, nimic nu-l diferențiază de cei despre care până mai ieri spunea că "și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul".   

În al treilea rând, votul dat de deputatul Sebastian Ghiță pentru imunizarea politicienilor în fața oricăror acțiuni ale instituțiilor anticorupție ale statului și împotriva Justiției îl pune chiar pe el și nu numai într-o dificultate ca membru al comisiei de control asupra SRI. Ghiță, alături de alți doi deputați, membri ai comisiei, Mihai Grindeanu (PSD) și Marius Popa ( vicepreședinte al Comisiei, PNL) au votat practic împotriva oricăror principii, valori, instituții ale unui stat democratic de drept. Ori, în orice standarde europene și occidentale de securitate, asemenea oameni care pun în pericol prin acțiunile lor directe asemenea valori și, în plus în calitatea pe care o au de membri ai comisiei, au depus și un jurământ, nu pot controla activitatea celui mai puternic serviciu de informații al României. Nu poți dărâma prin legi votate un stat pe care, cu mâna pe Biblie și Constituție, ai jurat să-l aperi. Așadar,într-o țară care și-ar fi respectat criteriile, cei trei deputați ar trebuit să demisioneze imediat din calitatea de membri ai comisiei de control. Până acum, în România, acest lucru nu s-a întâmplat. Prin votul lor dat pentru dărmarea Codului Penal, cei trei deputați au demonstrat cât se poate de clar că valorile, principiile, regulile, lupta anticorupție, respectarea statului de drept și a instituțiilor nu sunt deloc punctul lor forte.   

"BENEFICIARII". Odată luate deciziile în biroul lui Valeriu Zgonea, sub presiunea comando-ului politico- infracțional legat de interese directe și indirecte în Justiție, s-a trecut la vot. Cele două legi de modificare a Codului Penal au fost adoptate, legea lobby-ului a fost retrimsă la comisie, legea minelor- lege organică- pică fără votul PNL, legea amnistiei și grațierii e amânată pentru săptămâna viitoare, iar beneficiară directă a loviturii politice devine întreaga clasă politică românească. Se ridică deasupra tuturor legilor, nemaifiind vizată de nicio lege penală. Vorbim aici despre toți cei 581 de parlamentari, de miniștri, de toți primarii, de magistrați, avocați, de 28 de dosare ale DNA care pot pica în Justiție și de peste 100 de dosare ale aleșilor locali. Toate imunizate împotriva instituțiilor anticorupție ale statului - DNA și ANI- lăsate fără pârghii legislative.
O mențiune interesantă a făcut-o, în acea seară de marți, chiar președintele Traian Băsescu, ceea ce arată că n-ar fi deloc exclus ca printre cei care au gândit loviturile la Codul Penal să fi fost chiar și beneficiari direcți. Spre exemplu, spune președintele, "s-a modificat articolul 124 și se reduce la jumătate perioada de prescripție a unei fapte, ceea ce ajută, probabil, pe mulți dintre cei CARE AU UN PROCES ÎN DERULARE, dacă sunt DEMINTARI ai statului român. Mai mult decât atât, se mai întâmplă o trăsaie, se introduce un nou alineat, prin care se prevede că suspendarea cursului prescripției PRODUCE EFECTE FAȚĂ DE TOȚI PARTICIPANȚII LA INFRACȚIUNE, chiar dacă actul de suspendare privește numai pe unul sau unii dintre făptuitori. Altfel spus, DACĂ UN MEMBRU AL PARLAMENTULUI SE AFLĂ CONSTITUIT CA PARTE A UNUI GRUP INFRACȚIONAL, în cazul în care parlamentarul nu primește aprobare de ridicare a imunității, ceea ce la noi se întâmplă curent, NIMENI DIN GRUPUL INFRACȚIONAL NU MAI POATE FI ANCHETAT ȘI ÎNCETEAZĂ ORICE ACTIVITATE. Parcă SEAMĂNĂ PREA MULT CU NIȘTE ÎNTÂMPLĂRI CARE SE PRODUC ZILELE ACESTEA, NIȘTE ANCHETE MAI MARI, cu un domn de la Secretariatul General al Guvernului, CU UN ALT DOMN PARLAMENTAR, cu...PARE A FI O PREVEDERE CU DEDICAȚIE."
Cu certitudine însă, președintele s-a referit la ampla rețea Păvăleanu, Alexe, Cosma care este în instrumentarea procurorilor însă numele parlamentarului care ar putea fi avantajat de această modificare expresă a Codului Penal rămâne, deocamdată, un mister. Vizat ar putea fi chiar fiul lui Mircea Cosma, vicepreședinte PSD, baronul de Prahova, Vlad Cosma care este și deputat sau chiar Sebastian Ghiță, deputat tot de Prahova, și el aflat în relații vechi și strânse cu același baron.

UN TSUNAMI REACTIV, după ora 15.02 - momentul ultimului vot- s-a produs, de marți începând, la toate nivelurile statului român. Practic, toate structurile și instituțiile care au ca principal scop apărarea statului de drept și a valorilor democratice au intrat în alertă. Președintele României, DNA, ANI, CSM, toată Curtea Supremă de Justiție, o parte legitimă a presei, câteva ONG-uri, toate ambasadele Occidentului- SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Olanda, Finlanda, Comisia Europeană, șeful europarlamentarilor socialiști- lovitură nimicitoare pentru PSD, toți și-au exprimat public îngrijorările față de calea pe care a ales USL s-o urmeze România.
Reacțiile fără precedent și în rafală au arătat, pentru a doua oară în ultimul an și jumătate, că o lovitură extrem de grea și atât de periculoasă s-a produs la temelia statului român încât România a riscat să iasă, din nou, de pe orbita Occidentului, toate cancelariile importante privind cu atenție Bucureștiul.

CELE MAI DISTRUGĂTOARE reacții le-a avut, joi, imediat după venirea în țară, chiar premierul Victor Ponta. Dacă Crin Antonescu a reușit cumva să se fofileze în tot acest tăvălug năucitor, nefiind însă exonerat de răspundere, premierul Victor Ponta, președinte al PSD, extrem de nervos și în lipsă de argumente și explicații pentru loviturile aplicate statului de drept, a ales să amenințe și să șantajeze practic, prin declarații publice, cel mai puternic stat al lumii și partenerul strategic al României, Statele Unite ale Americii, cu sprijinul acordat unuia dintre cei mai puternici investitori- compania Chevron.

"SINGURA reacție care cred că a fost TOTAL GREȘITĂ, pentru că nu se referea la realitate, a fost a ambasadei SUA, care vorbea de investițiile americane. Din câte știu eu, Chevronul investește în România SAU POATE SĂ PLECE DIN ROMÂNIA dacă nu se aplică legea și dacă nu reușim să arătăm că putem să protejăm proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii.(...) Aici cred că a fost O GREȘEALĂ și o să transmit acest lucru.", a declarat Ponta.
Vineri, în mod inexplicabil, același premier Victor Ponta a reluat acuzațiile și, la fel de public, a pus de-a dreptul la colț SUA, comparând-o cu Rusia: "I-am transmis însărcinatului cu afaceri al SUA că NU TREBUIE SĂ NE ATRAGĂ ATENȚIA NICIODATĂ LA NIMIC, că deocamdatăNU ESTE CAZUL să ne atragă atenția. Este foarte bine să ne consultăm, DAR DE ATRAS ATENȚIA NU NE MAI ATRAGE ATENȚIA NICI MOSCOVA, nici altcineva. (...) Ideea ca O AMBASADĂ ATRAGE ATENȚIA este O IDEE TOTAL GREȘITĂ".

Aceste poziționări succesive, devastatoare pentru cariera lui Victor Ponta și întreg USL, nocive pentru România, s-au dus direct la Wasghinton D.C, în Casa Albă, unde foarte probabil o mare ușă i s-a închis în față, pentru mult timp, lui Victor Ponta. Când marți, partidul său, USL în ansamblu și comando-ul politic infracțional dădeau a doua lovitură statului de drept din ultimul an și jumătate, fix în același moment, același Victor Ponta se ținea coadă după președintele SUA, pe stadionul din Johannesburg, ca să se tragă-n poză pentru albumele de realizări mărețe pe care și le comandă și le prezintă periodic. Așa ceva nu prea se uită ușor.

E același Victor Ponta care nu departe de acum o lună și jumătate, făcea tot ce-i stătea în putință ca să fie primit în Casa Albă de președintele Obama. L-a primit, după multe eforturi, vicepreședintele Joe Biden, i-a explicat cum e cu Justiția, cu statul de drept care trebuie respectat și apărat, cum e cu investițiile americane, a dat și un comunicat oficial de presă. N-a ținut decât 45 de zile că Victor Ponta mai are puțin și se duce și evacuează Chevronul de pe teritoriul României și trage și o înjurătură, ca să nu zic altceva, în fața ambasadei SUA la București.
E același Victor Ponta care anul trecut ca și acum o lună și jumătate, când ieșea din Casa Albă, îl hulea pe Philip Gordon, acum sfătuitor al președintelui SUA, e același Victor Ponta care îl boscorodea, în vara anului trecut pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel și care, în plină acțiune de suspendare fără motive constituționale a președintelui și de șubrezire a statului de drept, primea din partea SUA mesaje ferme iar din partea președintelui Comisiei Europene un "to do list" celebru, în 11 puncte, despre cum trebuie respectate toate instituțiile statului de drept în România.

Tot ceea ce a făcut săptămâna aceasta Victor Ponta, în mod evident, l-a descalificat pe termen lung în fața partenerului strategic care-și amplasează scutul pe teritoriul României, Statele Unite ale Americii. Nimeni nu numai din SUA, dar din tot Occidentul, din Comisia Europeană, din Europa, nu-l va mai gira mult timp, chiar dacă se roagă cu cerul și pâmântul și cu toți banii din lume, după ce de două ori într-un interval relativ scurt de timp a făcut aceeași gravă greșeală. Statele lumii civilizate au standarde și principii sănătoase ale statului de drept după care vor să implementeze democrația în întreaga lume. Lipsa totală de transparență, gândurile ascunse, parșivenia, minciuna nesfârșită, amenințarea, șantajul și ticăloșia - nu sunt sub nicio formă acceptate ca politică de stat și nici de dialog nici în SUA, nici în toată Uniunea Europeană.

În plus, neîncrederea în premierul României dacă nu, mai grav, izolarea lui este foarte posibil ca deja să se fi instalat în toate marile cancelarii ale lumii. E ca și cum, politic, s-ar fi împușcat singur sau, în ciuda promisiunilor, ar fi fost prins la furat a doua oară. Așa se instalează neîncrederea, scepticismul, îndoielile, reținerea. Peste toate acestea, premierul României s-a dovedit mult mai periculos chiar decât Crin Antonescu, care nu amenința SUA ci doar recunoștea că îi este frică de ele, ceea ce, trebuie să recunoaștem, pentru mulți observatori este o mare surpriză.

În același plan, încă o dată, dacă mai era nevoie, LEGITIMITATEA se duce tot înspre Președintele Traian Băsescu. Partener constant și de încredere al SUA, al celor mai puternice state ale Uniunii Europene, omul politic Traian Băsescu, indiferent de crizele politice sau economice dure prin care a trecut România, n-a avut niciodată în cei nouă ani ai celor două mandate, vreo fluctuație majoră de poziție, vreo îndepărtare de la valorile Occidentului, vreun plan ascuns, vreo asemenea atitudine devastatoare și netransperantă la adresa principiilor, valorilor sau vreunui partener strategic. Practic, Chevronul și Exxon-ul chiar președintele Băsescu le-a adus în România. Vedem cu toții că premierul Ponta, după un an și jumătate de guvernare, o discuție cu Biden, o strângere de mână pe stadion la înmormântare cu Obama, a decis că vrea să le dea el afară din țară, dacă nu le convin cum se dărâmă statul de drept în România.

Una peste alta, dacă suntem foarte atenți, vedem că Victor Ponta a reușit totuși ceva: cu mâna lui, să forțeze SUA și să întărească extrem de puternic, încă o dată, convingerea întregului Occidentul că singurul, dar singurul, partener credibil, legitim, de încredere, principial, serios și consecvent, care înțelege, aplică și împărtășește cu adevărat aceleași valori și standarde pentru statele democratice- e chiar dușmanul său care, de prea mult timp, joacă într-o cu totul altă ligă. Adică chiar Președintele Băsescu

Victor Ponta nici dacă-și propunea să facă asta, probabil că nu-i ieșea atât de bine. Ca să-ți repeți, de bună voie și nesilit de nimeni, greșelile înzecit, trebuie să recunoaștem că este totuși o nemaiîntâlnită performanță în multe state civilizate ale lumii. 

14 comentarii:

Anonim spunea...

O radiografie corecta si complecta a celor care au devalizat economia.ai vindut Romania.Persoanele nominalizate trebuie sa raspunda in fata intitutiilor de forta ale STATULUI...Poate fi o tema pentru CSAT,ca atentat la siguranta nationala.

Anonim spunea...

Excelent articol !!! Felicitari !! Cred ca este momentul sa constientizam imensele greseli facuta in vara si toamna-iarna anului trecut ,cand o noua nomenclatura de partid a acaparat puterea politica intr-un mod mai mult decat neeuropean ! Ceea ce se intampla azi, in continuarea evenimentelor din vara lui 2012 nu este decat o intoarcere cu spatele catre vest si cu fata catre rasarit! Sintagma NU NE VINDEM TARA, a fost inlocuita cu deviza SA NE LUAM TARA INAPOI, O TARA PENTRU NOI NU PENTRU VOI!!!!!
Si in fapt asta se intampla:O GRUPARE DE BAIETEI VIOI NEVOIE MARE NU VREA IN RUPTUL CAPULUI SA INTELEAGA REGULILE JOCULUI DEMOCRATIC ATACAND 2 PRINCIPII DE BAZA ALE UNUI CAPITALISM NORMAL; domnia legii si cererea si oferta. Primul principiu este incalcat grosolan prin atacul constant la institutiile statului de drept si nerespectarea vreunei reguli europene, iar al doilea prin trucarea tuturor licitatiilor de la toate nivelele administratiei publice!!! Rezultatul este aparitia unui capitalism de stat cvasitotalitar si distrugerea oricarei initiative private neangajate politic si cresterea coruptiei,saraciei, a implicarii politicului de tip neo-communist pana la cele mai joase niveluri, subordonarea justitiei , pentru ca CINE NU E CU NOI E IMPOTRIVA NOASTRA!!!!Asta explica de ce dupa 20 de ani noi am pierdut pariul cu o economia eficienta si performanta si ne situam cu mult in spatele POLONIEI, CEHIEI,UNGARIEI, CROATIEI etc. In rest imensa propaganda si manipulare venita pe canalele capitalismului de stat ajuns extrem de potent financiar si inchiderea tarii in relatia cu orice partener care nu sta cuminte in anticamerele actualilor potentati politic!!! Ceea ce s-a intamplat in Parlament in aceste zile , nu este altceva decat o fortare a abdicarii libertatii noastre in fata regulilor pe care noua ineptocratie le propovaduieste exclusiv in folosul sau!!!Trebuie sa intelegem toti cei care gandim normal, ca lupta urmatoarei perioade se va da intre CLEPTOCRATIE si MERITOCRATIE , precum si intre TELE-ADEVAR si PROPAGANDA de tip NORD-COREEAN! priviti la tv cat de nefiresc suna de la niste cetateni europeni ineptiile pe care partidele ii pun sa le debiteze pe toti cei care sunt trimisi sa tina tele-votantii in intuneric si dezinformare pentru mai binele acestei nomenclaturi !! cu stima F

Vali spunea...

Felicitari! Din pacate, noi stam prin berarii ca prostii ori zdranganim sticle cu pietricele pe caldaram... Altfel, tare imi e ca o sa te numim Casandra Matei, nu Sorina

Anonim spunea...

Super articol. Felicitari.

Anonim spunea...

F. bun articol. Si ca documentare (nu stiu sa mai fi dat cineva informatia prinvind componenta grupului de presiune) si ca interpretare si analiza.

Unknown spunea...

Domnul Victor credea că-şi cumpără un cec în alb de la americani, dacă sprijină ciomăgirea protestatarilor anti Chevron. Îngrozitoare surpriză, dragă Victoraş! Cine şi-ar fi închipuit că nu merge cu "Săru' mâna, doamna America, câtă antidemocraţie îmi daţi şi mie de banii ăştia, câştigaţi de Chevron la noi acasă? Săru' mâna ]nc[ o dată şi mulţumesc mult, ştiam eu că o să ne înţelegem, hehe!"
Şi să vezi tu ce-o să mai vină suprize de-astea, măi, Victor, măi.

marian spunea...

Un singur lucru a fost valabil pentru romani:ca 20 de ani nu sunt suficienti (probabil ca ne mai trebuiesc inca 20 pana se vor intoarce copiii copiilor celor din strainatate)In acesti ani singurul lucru care stim este sa MERGEM la vot NU SA SI VOTAM.In rest nu au reusit decat sa ne dezbine si sa ne saraceasca.Si ca sa ne cunoastem cine suntem cu adevatat va dau un exemplu trait ieri (sambata 14 )de mine personal.Sunt presedintele unei asociatii ONG dintr-un orasel din sud si sunt in toiul unei campanii de colectare de alimente pentru copii si saraci si am stat cu afise si cosul in fata mag PROFI si PENNY la care am facut demersuri la centru pt a infiinta acel cos de colecta in interiorul magazinelor si au refuzat .am stat afara in frig cu fiica si cativa colegi ai ei de liceu si rezultatul actiunii este urmatorul.un singur coleg de al meu a donat alimente (30 lei) si 40 lei donati de acei copii care au fost cu noi.Au stationat multe persoane, au citit si au intrebat printre care si doi directori care m-a si cunosteau personal si nu au inteles absolut nimic din actiunea nostra parca erau analfabeti,in schimb in acelasi timp ma suna doua persoane care vor sa vina in ajutorul nostru ;Parintele IOachim de la manastirea Cernica (230 km) care ne-a promis 30-40 de pachete si d-na Udma din localitae ,bonlava de cancer care vrea sa ne asigure spatiu gratuit in oras si sa doneze ceva medicamente scumpe pt cei bonlavi.Daca vorbesti cu oamenii multi invoca saracia dar ies cu carucioarele pline si probabil cati multi dintre noi nu am dat milioane pe lucruri inutile care nu le-a folosit deloc.Despre ce vorbim? Ce asteptam de la derbedeii care si-au cumparat locurile in parlament? Cine mai tine cu noi? VIITORUL SUNA BINE:SUNTEM TERMINATI CA NATIE

Arbait spunea...

Clar, concis și bine documentat, un articol excelent.

marian spunea...

Un singur lucru a fost valabil pentru romani:ca 20 de ani nu sunt suficienti (probabil ca ne mai trebuiesc inca 20 pana se vor intoarce copiii copiilor celor din strainatate)In acesti ani singurul lucru care stim este sa MERGEM la vot NU SA SI VOTAM.In rest nu au reusit decat sa ne dezbine si sa ne saraceasca.Si ca sa ne cunoastem cine suntem cu adevatat va dau un exemplu trait ieri (sambata 14 )de mine personal.Sunt presedintele unei asociatii ONG dintr-un orasel din sud si sunt in toiul unei campanii de colectare de alimente pentru copii si saraci si am stat cu afise si cosul in fata mag PROFI si PENNY care le-am am facut demersuri la centru pt a infiinta acel cos de colecta in interiorul magazinelor si au refuzat .am stat afara in frig cu fiica si cativa colegi ai ei de liceu si rezultatul actiunii este urmatorul.un singur coleg de al meu a donat alimente (30 lei) si 40 lei donati de acei copii care au fost cu noi.Au stationat multe persoane, au citit si au intrebat printre care si doi directori care ma si cunosteau personal si nu au inteles absolut nimic din actiunea nostra parca erau analfabeti,in schimb in acelasi timp ma sunau doua persoane care vor sa vina in ajutorul nostru ;Parintele IOachim de la manastirea Cernica (230 km) care ne-a promis 30-40 de pachete si d-na Udma din localitate ,bonlava de cancer care vrea sa ne asigure spatiu gratuit in oras si sa doneze ceva medicamente scumpe pt cei bonlavi.Daca vorbesti cu oamenii multi invoca saracia dar ies cu carucioarele pline si probabil cati multi dintre noi nu am dat milioane pe lucruri inutile care nu le-am folosit deloc.Azi ma gandeam (poate cu o nota de amuzament in aceasta trista situatie) ca in ultima zi sa pun peste banerul nostru un afis scris cu litere chinezesti sa vad reactia unora ca nu inteleg ce scrie acolo si sa constate ca nu este nici o diferenta intre cele doua apeluri )Despre ce vorbim? Ce asteptam de la derbedeii care si-au cumparat locurile in parlament? Cine mai tine cu noi? VIITORUL SUNA BINE:SUNTEM TERMINATI CA NATIE

Lucian Gavrilețeanu spunea...

Excelentă analiză! Felicitări, doamnă Sorina Matei, și vă mulțumesc pentru poziția dumneavoastră obiectivă.

S. spunea...

Un articol exceptional si ca sinteza si ca informatii. Felicitari!

Anonim spunea...

Romania acestor zile arata clar ca ne aflam la o importanta raspantie; suntem prinsi intre BAROSO si BARONI!!!! Sau mai concret, suntem pusi in situatia sa vedem cum ne indepartam de lumea civilizata si ne transformam in sclavii baronilor alesi cu bani multi, cu sprijinul interlopilor, prin manipulare si intimidare.
De ceea ce vom reusi sa facem, in urmatoarea perioada depind urmatorii 10 ani, adica atat cat vor sa domneasca acesti DEMNITARI FARA DEMNITATE,FARA CINSTE, FARA ONOARE, FARA RESPECT FATA DE LEGE.
Sa facem un exercitiu de imaginatie si sa vedem cum va fi in urmatorii ani ,daca doar dupa un an am ajuns sa fim considerati la marginea lumii democratice!!!
Sa ne gandim cu atentie care ne sunt proiectele de viata pe care le avem noi si copiii nostril si atunci sa incercam sa facem front comun impotriva acestei plutocratii aduse la putere de indiferenta, nestiinta si lipsa de viziune a multor concetateni!

Anonim spunea...

felcitari pentru tot

Anonim spunea...

Jos palaria doamnaSORINA MATEI sa va dea DUMNEZEU sanatate si numai bine