vineri, ianuarie 24, 2014

Mesajele PSD: a ieșit accidentul din Apuseni, a intrat Unirea de la Cuza la USL

Confiscarea politică a unui moment istoric.
1. PSD amestecă voit momentul istoric al Unirii, "primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar", invocându-l pe Alexandru Ioan Cuza, cu împlinirea a 3 ani de USL," un proiect politic de succes născut sub semnul unității". 

Continuarea luptei cu Traian Băsescu.
2. PSD îl invocă, din nou, pe președintele Traian Băsescu: "continuă să fie iresponsabil, refuză să semneze acordul cu FMI". Apoi, strategii PSD vorbesc despre "potențiale implicații ale nesemnării memorandumului", recunoscând că este necesară semnătura președintelui.

Prietenie și sectoare strategice asumate de Guvernul Ponta
3.PSD spune că Guvernul și-a asumat zona IT și cea a fondurilor europene drept sectoare strategice."Săptămâna aceasta au fost alocați bani către IT și fonduri europene. (...) Schema de ajutor de stat din IT prevede ca firmele care investesc în acest domeniu în România vor beneficia de ajutoare de 67 de milioane de euro". Important: observați că zona IT este pe primul loc și nu fondurile europene, așa cum poate ar fi fost firesc. De menționat este și marele interes, binecunoscut de altfel, al prietenului premierului în aceste două zone. 

Notă: de observat că tema accidentului din munții Apuseni, în care au murit doi oameni, și în care a fost invocată reacția "promptă" a premierului au dispărut toate din mesajele PSD. Ieri, în mesajele PSD, drama a fost folosită în scopuri politice de către partidul de guvernământ. 



Niciun comentariu: